Hotare invizibile


Ne izbim luntrea de valuri multe, de nelămuriri şi totuşi preferăm să închidem ochii cînd orizontul îşi deschide braţele. Hoinărim într-o nemărginire spaţială şi totuşi izbutim să ridicăm hotare ruginite pentru a ne delimita, şi e trist. E trist faptul că omul dintr-un instict primitiv se izolează de necunoscut şi nici nu încearcă să-l exploreze, ocoleşte cu precauţie orice semn de întrebare preferînd să-şi soarbă liniştea în tihnă. Cînd lovim vîslele obosite de un „nu ştiu ce” ignorăm gîndurile ce ne leagă de el, o facem din prostie, poate acel „nu ştiu ce” e cel mai important lucru din viaţa noastră, de ce nu încercăm să-l jucăm în palme să potrivim o mie de chei pentru a-i deschide lăcata, de ce măcar nu încercăm, poate un simplu semn de întrebare ne va colora viaţa în paleta curcubeului, poate sensuri noi se vor desprinde pentru minţile noaste slab programate. Poate un alt val ne va legăna preocupările, dar acest poate rămîne suspendat în timp, vreme ce noi nu ne hotărîm să privim dincolo de…
Ne-am învăţat să descifrăm doar simbolurile care plac ochiului şi inimii, le decodificăm după un algoritm universal cu prea multă fidelitate, mai ridicole sunt cazurile cînd nu ne obosim nici măcar să descifrăm urmele tipărite de soartă şi ne mulţumim cu puţinul pe care-l percepem, poate e timpul să răsturnăm cerul în palme şi să-l cercetăm minuţios, să-i cercetăm nemărginirea cu multă lumină în ochi şi cu încredere că vom găsi un „nu ştiu ce” ce ne va arunca acuarela peste dimineţile somnoroase.
E timpul să păşim pe valul şovăitor al necunoscutului în căutare de noi sensuri şi să ne cufundăm cu sufletlul în imposibilul concentrat în viaţă.

Anunțuri

6 răspunsuri la „Hotare invizibile

  1. de ce ne temem atâta de necunoscut?…întrebare jucată prin toate colţurile minţii mele… cred că curajul joacă rolul decisiv aici, şi noi nu’l avem.
    cel puţin eu nu’l am deloc, deloc.(

    frumos post Ancuţa, frumos de tot :*

  2. Ca de obicei, foarte frumos scris!
    „Hoinărim într-o nemărginire spaţială şi totuşi izbutim să ridicăm hotare ruginite pentru a ne delimita, şi e trist. ” Într-adevăr, din păcate, omul nu cercetează necunoscutul. Preferă să se limiteze dar să fie „în siguranţă”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s