Spune-mi nimic

Ţi-aş admira arta simplităţii  dacă aş mai avea puteri, acum doar îţi scriu obosită, mă zbat între atîtea neînţelesuri, iar tu dispari încet, refugiindu-te în materia absentă din conştiinţă. Spune-mi nimic, atît îţi cer. Onorează-mi zbuciumul cu tăcerea ta, fă-mi cadou liniştea imaculată.Fredonează-mi o filosofie inexistentă, iar eu voi descifra de pe strunele  ruginite, un suflet rătăcit. Doar spune-mi nimic atît îţi cer. Nu mai vreau vorbe, discuţii fără sens care ne îndepărtează, nu mai vreau cuvinte. Vorbeşte-mi cu privirea, aşa cum doar tu ştii,  numai eu să te înţeleg. Am nevoie de tine acum, deşi nu vreau să o ştii. Nu-ţi mai spun nimic, nu mai am puteri să o fac , te las nedumerit, să mă priveşti…şi plec, plec din gîndul tău.

Anunțuri

Femeia

Ce poate fi mai frumos , decît un zîmbet  caligrafic  aşternut cu precauţie pe chipul ei?
Da, e ea, aşa cum ai sculptat-o în suflet, ţi-a intersectat privirea lăsînd un autograf în ochii tăi . Te-a dezarmat , ai  urmat-o şi în vis, acolo perfecţiunea ei , era mai profundă. Te-ai ivit intr-un mod familial în  gîndurile ei dorind să încrustezi imaginea ta în amintiri, ai izbutit.Ai încercat   să-i citeşti chipul fragil însă  ai ezitat să-i descifrezi universul, un univers învelit în inocenţă şi plin de candoare. Ea e cea ce  posedă o forţă fragmentată de sensibilitate , o descoperi în fiecare zi.  Ţi-a ornamentat estitic sufletul , pe zi ce trece descoperi sentimente altoite. Cu o privire devoratoare o admiri tot mai mult, dezvălui  amprente fidele  în gîndurile ei şi zîmbeşti, ciudată e concepţia ei de viaţă, cel puţin aşa ţi se pare ţie, puţin naivă.Ai reuşit fără să vrei  să-i dezbraci zîmbetul, fiecare lacrimă  reliefa pe obrazul ei smboluri triste , dar şi atunci o admirai. A căzut nu doar odată împiedicîndu-se de priviri destrămate şi de cuvinte necioplite, ai fost acolo,alăuri de ea. S-a  ridicat de fiecare dată mai echilibrată, mai puternică.Au rămas doar cicatrice, mascate graţios cum doar ea poate.  Au trecut multe zile pîna ia-i cucerit un zîmbet rafinat, observai  cum se proiectează pe chipul ei emoţii esenţiale, ai descoperit  o altă lume prin ochii ei mari, realizezi că respiră mai staruitor unele valori , devii invincibil alături de ea. Nu reuşeşti să o explorezi pînă la capăt , ca un manuscris nedescifrat rămîne întipărită pentru totdeauna în sufletul tau ,ea doar ea, femeia!

E vară…

Mmm…e prima zi ce e parfumată cu atîta candoare, a mai decolat  un an de liceu şi e vară! E vară, soarele îmi zîmbeşte cu atîta fidelitate că mă topesc în razele sale, un vînt uşor mă rafaţă şi astăzi se marchează un nou început printre lista de începuturi de pînă acum:) .  Am senzaţia că zîmbetul mi s-a întipărit foarte puternic, de cîteva zile nu fac altceva decît să zîmbesc 🙂 În articolul ăsta aş vrea sa le spun prietenilor mei că îi iubesc mult de tot!!! Am cîţiva îngeraşi în jurul meu la care ţin enorm, le mulţumesc pentru tot! E vară şi îmi proiectez din nou cîteva gînduri însetate… sau nu pare-mi-se de data aceasta nu, văd ca îmi face ochişori o rază de soare, e irezistibilă sincer! Am plecat însoţită de un zîmbet , revin în curînt cu postări noi!!!

Primăvara:)

Respir tot mai stăruitor parfumul primăverii, încercînd să descifrez legile naturii . E primăvară…o unitate inocentă deschide o speranţă volatilă, simt că pot zbura! Printre mugurii proiectaţi cu atîta grijă, încolţeşte un vis nevertebrat, hmm…cîteva reflecţii proaspete îmi  alimentează cugetul însetat. Simt cum soarele îmi topeşte bucheţelul de îndoieli, dezamorţindu-mi aspiraţiile colorate. Un zîmbet optimist m-a vizitat de îndată, amintindu-mi de imaginea artistică a vieţii .Urmăresc cu perseverenţă cum se renaşte spiritul primăvăratic.  O simfonie de emoţii învăluie trupul fragil al naturii, reliefînd materia abstractă desprinsă din aer. Iar eu  te caut prin lumina destrămată uşor din soare şi te regăsesc în norii ce au evadat în neştiut.

Puţin despre curaj…

A fi curajos…oare cine e curajos cu adevărat ? O fi curajos cel ce se aruncă în neştiut fără să-i pese de ceva , sau o fi curajos cel ce dă glas  fiecărui gînd? Curajul de fapt e concentrat în fiecare celula  a noastra, fricosul spre exemplu tot dă dovadă de curaj cînd îşi recunoaşte temerii. Eu, să vă spun sincer sunt o fricoasă ,care cu demnitate îşi apără statutul:)poate sună cam ridicol dar mi-e frică de atîtea lucruri…mi-e frică de necunoscut, neştiinţa mă înfricoşează. Mi-e frică să pierd acel luci de soare ce-mi dă puteri să înnaintez, mi-e frică să las uitării acel ideal spre care tind. Mi-e groază doar de gîndul că timpul îmi poate redacta amintirile. Mi-e frică şi de înălţime sau poate de fapt mi-e frică că mă pot prăbuşi, nu suport căderile, simt că pierd o parte din mine…Hmm…ce paralelă stranie între existenţa psihică şi emoţională.  Cuvinte, atîtea cuvinte se opresc în tăcere. De ce nu putem da glas unor emoţii infinite? Ceva ne opreşte…din nou frica, teama de a greşi , de fapt să înnaintăm ne opresc tot temerii care stabilesc o adevărată dilemă în interiorul fiecărui. Dar să revenim la curaj…pot afirma sigur că aşa fricoasă cum sunt am dat dovadă de curaj de nenumărate ori. Am fost extrem de curajoasă cînd am  păşit sigur spre o ţintă ce o urmăream de ceva vreme, am fost extrem  de curajoasă cînd nu am cedat în faţa privirii lui, am dat dovadă de curaj cind am spus nu fără să am remuşcări mai tîrziu…Zilnic cedăm în faţa unor slăbiciuni , devenim prizonierii necunoscutului  riscînd paralel cu cele mai sfinte lucruri , ocolim neplăcerile conştientizînd că astfel rămînem statici , ne aruncăm nepăsător într-un circuit bizar realizînd că  mîine poate nu va mai fi la fel. Avem curajul să urcăm sus şi să suportăm căderile, ne-ncumetăm să făurim un ideal  şi paralel să lăsăm uitării unele lucruri primordiale, aşa suntem noi, diferiţi ,mai fricoşi sau mai curajoşi:)

Semnează cu respect a voastră Ancuţa !

Pentru tine…

Astăzi am realizat că mai am un înger ,te am pe tine! Fără să vreau îmi zboară gîndul la tine,aş vrea să te protejez mereu, să te feresc de orice vînt năstruşnic ce-ţi poate alunga zimbetul. Cînd îţi întîlnesc privirea mă străbate o emoţie atît de lirică, mă alină gîndul ca eşti fericit , nu-mi place cînd eşti departe, mă simt pierdută, nesigură, neputincioasă. Nu vreau să te pierd, doar gîndul că vei fi departe îmi cutremură firea, mă cuprinde o nelinişte nebună cînd dispari pe mai mult timp,cînd eşti alături simt că pot zbura, tu îmi dai aripi! Aş vrea să mă arunc în braţele tale şi să uit de acel  zîmbet furat, să uit de   acel  val   puternic  ce   m-a  doborît  mai  devreme   .

Astăzi am relizat că mai am un înger, te am pe tine ! Te simt,îţi citesc uşor privirea,  mă rătăcesc conştient în ochii tăi, în care ştiu că voi găsi un răspuns, ei îmi şoptesc dulce o filosofie aparte a vieţii. Tu mă înţelegi ca nimeni altul, tu eşti alături cînd cad, îmi dai mîna şi faci primii paşi cu mine, mă ajuţi în ploaie şi în vînt să rezist. Te admir pentru ceea ce eşti, te respect pentru felul tău de a fi, a gîndi, a trăi. În tine convieţuiesc o serie stranie de trăsături ce mă fac să zimbesc:). Pot afirma cu certitudine că cuvintele sunt prea superficiale, pentru că nu sunt în stare să reflecte tot ce simt pentru tine!

Astăzi , cred că ai realizat că mai ai un înger ,mă ai pe mine!

Prietenilor mei…cu drag de la Ancuţa!!!