Paradoxal

Cît de paradoxale sunt uneori gîndurile , dorinţele noastre…ne rătăcim într-un circuit infinit  de întebări , răspunsuri, presupuneri. Confundăm realitatea paradoxală pe care o trăim cu un vis ferice căruia  singuri i-am  dat viaţă. Pentru a evada din adevăr, devenim nişte fugari ai existenţei monotone. Un adevăr…alergăm atît de mult după el  pentru ca în final să-l negăm, voluntar ne conrazicem cînd lăsăm cuvintele să se piardă în van, cerşim  un răspuns pe care nu suntem în stare să-l accepătăm. Nu tolerăm minciuna, dar nu ne-am învăţat să înfruntăm adevărul , avem senzaţia că suntem atotputernici, cînd ,de fapt, suntem doar o variabilă într-un univers dezlănţuit. Aşteptăm atît de mult un sentiment ca mai apoi să încercăm din răsputeri să-l eliminăm din conştiinţă , trăim cu atîta suflet unele momente şi apoi stăruitor încercăm să redactăm fişierele memoriei. Hmm…oare nu e ridicol să lăsăm uitării o emoţie încă vie, ne înstrăinăm tot mai mult de valorile ce pun temelia existenţei noastre, examinăm un suflet cu o neîncredere ce ne dezumanizează , devenim credincioşi unui adevăr subiectiv cercetînd obiectiv o falsitate credibilă…

Anunțuri

Un sentiment continuu…

Mi-e frică să mă gîndesc la tine, nu îndrăznesc  însă să-mi stăpînesc realitatea, trăiesc într-un vis monoton în care eşti tu, tu de fapt eşti visul meu , mă întreb adesea cum te-ai încumetat să închiriezi atîta spaţiu în raţiunea mea? Simt că cu fiecare minut te respir mai mult , te-ai furişat încet în mintea mea , eşti delirul meu! Închid ochii şi din nou eşti aici cu mine sau în interiorul meu , deja singură nu mai înţeleg, sincer vorbind niciodată nu m-ai părăsit, o ştiu, o simt…te simt, întotdeauna am făcut-o. Ce straniu, amintirea ta trăieşte în tot ce mă-nconjoară, imaginea ta se reflectă în fiecare rază de soare, devenind din ce în ce mai plină de viaţă!       Încep un joc nou de cuvinte, un rînd nou de emoţii , un gînd proaspăt…în care din nou te-am regăsit pe tine , e timpul să mă obişnuiesc cu ideea că mi-ai arendat sufletul ( recunosc nu am opus prea multă  rezistenţă acestui fapt) . Zilele trecute m-am lăsat purtată de nişte gînduri ciudate , pentru prima oară m-am confruntat cu o dilemă puternică, mă întrebasem , cum ar fi fost viaţa mea fără tine? Ţi-aş fi simţi lipsa? Ar putea cineva înlocui acel soare ce straluceşte  doar pentru mine ?Aş fi în stare să zîmbesc altuia crezînd că el e acea rază de soare? Aş putea oare dărui  aceeaşi privire sprintenă altei făpturi? Hmm…căutăm atîtea răspunsuri, dar oare avem nevoie de ele ? Viaţa…viaţa e plină de lucruri relative, e o realiate atît de paradoxală , dar continui să caut sensul ei…pentru unii acest sens se ascunde într-o carieră strălucită, o facultate absolvită  pentru alţii într-o lacrimă se scaldă întreaga folosofie a vieţii, pentru mine acest sens e mult mai aproape, tu eşti sensul meu! Eşti şoapta ce răsună în inima mea , eşti  melodia ce se stinge în tăcere, eşti o variabilă  indispensabilă în universul meu… tu …doar tu!

Puţin despre curaj…

A fi curajos…oare cine e curajos cu adevărat ? O fi curajos cel ce se aruncă în neştiut fără să-i pese de ceva , sau o fi curajos cel ce dă glas  fiecărui gînd? Curajul de fapt e concentrat în fiecare celula  a noastra, fricosul spre exemplu tot dă dovadă de curaj cînd îşi recunoaşte temerii. Eu, să vă spun sincer sunt o fricoasă ,care cu demnitate îşi apără statutul:)poate sună cam ridicol dar mi-e frică de atîtea lucruri…mi-e frică de necunoscut, neştiinţa mă înfricoşează. Mi-e frică să pierd acel luci de soare ce-mi dă puteri să înnaintez, mi-e frică să las uitării acel ideal spre care tind. Mi-e groază doar de gîndul că timpul îmi poate redacta amintirile. Mi-e frică şi de înălţime sau poate de fapt mi-e frică că mă pot prăbuşi, nu suport căderile, simt că pierd o parte din mine…Hmm…ce paralelă stranie între existenţa psihică şi emoţională.  Cuvinte, atîtea cuvinte se opresc în tăcere. De ce nu putem da glas unor emoţii infinite? Ceva ne opreşte…din nou frica, teama de a greşi , de fapt să înnaintăm ne opresc tot temerii care stabilesc o adevărată dilemă în interiorul fiecărui. Dar să revenim la curaj…pot afirma sigur că aşa fricoasă cum sunt am dat dovadă de curaj de nenumărate ori. Am fost extrem de curajoasă cînd am  păşit sigur spre o ţintă ce o urmăream de ceva vreme, am fost extrem  de curajoasă cînd nu am cedat în faţa privirii lui, am dat dovadă de curaj cind am spus nu fără să am remuşcări mai tîrziu…Zilnic cedăm în faţa unor slăbiciuni , devenim prizonierii necunoscutului  riscînd paralel cu cele mai sfinte lucruri , ocolim neplăcerile conştientizînd că astfel rămînem statici , ne aruncăm nepăsător într-un circuit bizar realizînd că  mîine poate nu va mai fi la fel. Avem curajul să urcăm sus şi să suportăm căderile, ne-ncumetăm să făurim un ideal  şi paralel să lăsăm uitării unele lucruri primordiale, aşa suntem noi, diferiţi ,mai fricoşi sau mai curajoşi:)

Semnează cu respect a voastră Ancuţa !

Pentru tine…

Astăzi am realizat că mai am un înger ,te am pe tine! Fără să vreau îmi zboară gîndul la tine,aş vrea să te protejez mereu, să te feresc de orice vînt năstruşnic ce-ţi poate alunga zimbetul. Cînd îţi întîlnesc privirea mă străbate o emoţie atît de lirică, mă alină gîndul ca eşti fericit , nu-mi place cînd eşti departe, mă simt pierdută, nesigură, neputincioasă. Nu vreau să te pierd, doar gîndul că vei fi departe îmi cutremură firea, mă cuprinde o nelinişte nebună cînd dispari pe mai mult timp,cînd eşti alături simt că pot zbura, tu îmi dai aripi! Aş vrea să mă arunc în braţele tale şi să uit de acel  zîmbet furat, să uit de   acel  val   puternic  ce   m-a  doborît  mai  devreme   .

Astăzi am relizat că mai am un înger, te am pe tine ! Te simt,îţi citesc uşor privirea,  mă rătăcesc conştient în ochii tăi, în care ştiu că voi găsi un răspuns, ei îmi şoptesc dulce o filosofie aparte a vieţii. Tu mă înţelegi ca nimeni altul, tu eşti alături cînd cad, îmi dai mîna şi faci primii paşi cu mine, mă ajuţi în ploaie şi în vînt să rezist. Te admir pentru ceea ce eşti, te respect pentru felul tău de a fi, a gîndi, a trăi. În tine convieţuiesc o serie stranie de trăsături ce mă fac să zimbesc:). Pot afirma cu certitudine că cuvintele sunt prea superficiale, pentru că nu sunt în stare să reflecte tot ce simt pentru tine!

Astăzi , cred că ai realizat că mai ai un înger ,mă ai pe mine!

Prietenilor mei…cu drag de la Ancuţa!!!

Introducere:)

O pagină…cîtă viaţă se ascunde în ea , cîţi temeri aleargă printre rînduri…Continui să întipăresc rind cu rînd un adevăr uitat , de ceva timp nu am mai scris,  simţeam că am pierdut „ceva”, nu îndrăzneam sa-mi aştern sufletul , atîtea gînduri mi-au răscolit fiinţa că m-am rătăcit într-un labirint sentimental . Era unul din momentele cînd omul se simte pierdut în propriul univers, atomii sufletului vibrau mai slab ca niciodată (să vă spun sincer căzusem rău de tot …) dar , nici introducerea mea nu  s-a lipsit de un „dar” , am întîlnit o privire atît de vie în zilele următoare că m-am pierdut voluntar în ea , m-am regăsit în ea 🙂 . Sună cam straniu  recunosc , dar nici nu am reuşit să mulţumesc ” acelei priviri” … Acum am prins la aripi , am cules din zbor acel „ceva” pe care-l pierdusem , am depăşit un moment de slăbiciune , ştiu că vor mai fi multe , dar acum , o emoţie ascunsă îmi şopteşte că totul va fi bine ,sunt din nou la început de cale ! Celor ce au căzut , le urez să întilnească acea privire , care să-i înveţe să viseze , să se  înnalţe , doar aspirînd la „ceva” veţi deveni o personalitate , nu se înnalţă cel ce nu se prăbuşeşte ! Celor ce au ajuns la un ideal, le urez să arunce o privire în jur ,pentru că , cineva are nevoie de ea !

Pentru voi ,cei din spatele ecranului, îmi voi ciopli reflecţiile petru a le prezenta de curînd!!!

Vă salută cu un zîmbet Ancuţa:)