Absentă…

Sunt absentă, vorbele-ţi crispate se sfarmă de un scut protector, nu te aud… nu vreau să te mai aud… şi mi-e frică, mi-e atît de frică … niciodată nu am depistat în văzduh atîta frică. Paloarea şi tristeţea conturează trăsături pe care nu le-am mai zărit vreodată în oglindă, un chip străin şi doi ochi căprui mărginiţi de inseguritate. Tendinţa stîngace de a face faţă îmi ia răsuflarea şi nu mai rezist. Nu vreau să vorbesc, mai mult ca niciodată aş vrea să fiu sigură de ceva, de un ceva important pentru mine.  Ştiu că va fi bine, nu acum şi poate nu miine dar va fi bine, păcat că pînă atunci continui respir o atmosferă dezolantă, o atmosferă prea dezolantă. Apelez intuitiv la punctele de suspensie, curmînd  fără vre-o remuşcare  legăturile dintre cuvinte…

Anunțuri