reacţii adverse

în camera mea s-a instalat dezastrul, s-a multiplicat prin toate colţurile, pe sub cărţi, haine, caiete, ciorapi, cărţi, cărţi, cărţi,caiete… e o dezordine totală, un haos total. În capul meu se arpopie apocalipsa, oameni, mulţi oameni, unii peste alţii, promisiuni, dezamăgiri şi din nou oameni… medicină, multă medicinăăăăăăăă, doze, doze, doze, mecanisme de acţiune şi apoi iarăşi oameni unii peste alţii, în mine mulţi oameni, cărţi, cărţi, poezii cîteva şi doze, medicamente, fiole… dacă fac curat în cameră poate se schimbă ceva şi în capul meu…

***

citeodata imi este dor
s-aprind lampioane de hîrtie in ochii tai
să urmăresc cum se înalţă
cum dispar
cîteodată
de parcă nici n-ar fi existat
în dorul meu
împăturit în doruri
ca un origami
colorat
şi puţin complicat
pentru începători

doar cîteodată

legaturi

Abandonasem jurnalul pe blog, azi din motive mai triste revin. Întotdeauna am spus ca există legături între oameni, dincolo de …dicolo de toate…lasă-mă să desfac toţi nasturii cerului pentru tine, să chem ingerii sa-ţi aline sufletul. Acum urăsc mai mult ca niciodată graniţele ridicate de oameni, şi mă simt neputincioasă… se zbat realităţi de neînchipuit şi se ghemuiesc toate tristeţele lumii în rîndurile consumate pînă la sînge. Se dezbracă nervul uşor şi nebunia îşi face prea mult loc printre oameni… Mă întreb de ce? De ce fluturii învaţă să plîngă? ei nu au voie…nu au voie! E a doua oară cînd depărtările se vor desfiinţate, iar eu caut în cuvinte alinare pentru sufletul tău. Ţi-am spus că tristeţea cînd se împarte la doi e mai puţin amară, cît de sec nu ar suna dar în asemenea momente doar o matematică a sufletelor ne mai poate ajuta. Am rescris postul de cîteva ori…şi tot am senzaţia că e uscat şi nu poate potoli furtunille lăuntrice…
P.S: lasă-mă sa desfac toti nasturii cerului pentru tine…

Sah în doi

Vreau să închizi uşa mijlocită de îndoieli, să mă priveşti ca şi cum nu m-ai cunoaşte fiindcă îţi voi prinde privirea ca şi cum nu te-aş iubi, să visăm în vagonul pustiu şi să lăsăm în ochiul ferestrei gînduri ciudate. După doar 5 ore înjumătăţite să ajungem la destinaţie. Să alergăm din gara adormită lăsînd pe şine doar praful unor amintiri. Paşii să mute pămîntul din loc, lăsînd şoseaua pătată de nelămuriri. Vreau să îţi aminteşti de ce ai uitat neintenţionat, vreau să-ţi amintesc eu, să fiu albumul tău foto şi casetele video ce-ţi păstrează o parte din suflet. Să mă priveşti de mii de ori atent, poate prea atent, să mă priveşti de o mie de ori ca întîia oară cu o curiozitate nebună… să mă descoperi şi să te regăseşti în mine, fiindcă de ceva timp nu exista un eu sau un tu, purtăm insigna unui alt pronume, mai familial, mai personalizat şi asta îmi place. Să mă răsfoieşti ca pe o carte dragă ţie şi să subliniezi în mine cîteva rînduri alese, pentru a mă înţelege mai bine. Să ocolim sfîrşitul firesc şi să jucăm partida de şah cu ei, cu cei care sunt ceilalţi în partida noastră de şah. Ne va salva nebunul pe care ai să-l muţi, despicînd tabla de şah în două, în două sectoare, unul al lor şi altul al nostru.

Melancolie nedesluşită

Am transportat din greşeală un sentiment şters .  Am senzatia că  o combinaţie infinită de ieroglife nu e în stare să transmită  emoţiile zbuciumate de melancolie . Nu sunt tristă, nu… dar  o emoţie seismica  mi-a semnalat  invazia unei nostalgii nepoftite. Strig în şoaptă , neobosită, către tine, dar tu nu eşti aici… Nu mai îndrăznesc   să-ţi respir gîndurile, nu …nu… încep să-mi pierd relitatea încercînd să percep adevărul dincolo de privirea ta  agiată. Realizez că suntem în opoziţie… nu am observat asta pînă acum…Acum îţi cer doar un răspuns, nimic mai mult( sincer mi-e frică de el) întotdeauna am vrut să mă învăţ să-ţi răsfoiesc paginile, să te citesc printre rînduri…acum desprind un gînd neascultător ce mă îndeamnă să renunţ…da…renunţ…nu mai ştiu ce te tulbură şi te mîngîie, am senzaţia că singur te-ai rătăcit în căutarea acestui răspuns… Nu mai sunt eu, nu mai esti tu… Nu vreau să colecţionez simboluri triste în suflet, am depistat prea multe sedimente melancolice ultimul timp,păcat…Păcat de o zi atît de frumoasă , dezechilibrată de un un cutremur sentimental dar nu…nu sunt tristă!

Nimic despre tot

Ştiu că am devenit mai  puternică , am despicat cîteva îndoieli, am rafinat unele valori şi am devenit mai puternică. Încă simt cum frica locuieşte într-un cartier izolat  în interiorul meu dar ea nu-mi mai cutremură atît de neascultător firea, a cam pierdut controlul. Ştiu că nu va fi uşor, dar mi-am propus să înaintez , greutăţile sunt ca un catalizator în lumea mea, îmi place să lupt cînd am pentru ce, realizez că merită să-mi îndrept paşii stăruitor spre acel vis ce de mult traversează străzile raţiunii, un trafic nebun întotdeauna  frîna realizarea acestuia, acum însă totul a luat o altă întorsătură.  O realitate transparentă îmi şopteşte că  posibilul nu are limite, imposibilul e dincolo de firesc…Ştiu că am devenit mai puternică, am cules puţin curaj din zîmbetele prietenilor , am inspirat puţină speranţă din priviri şi cel mai important m-am eliberat de amintirea ta. Mi-am echilibrat pe o balanţă sentimentală  sufletul, mi-am disciplinat emoţiile şi acum cuprind cu privirea  un vis ameţitor…

Astăzi nu!

M-am trezit cu o amprentă veselă pe buze, cu un zîmbet…sincera să fiu încă nu am şters amprenta , e încă întipărită sigur:). Fără să fac o plimbare lungă printre gînduri, am decis că astăzi voi bloca accesul privirilor neautentice şi vorbelor împiedicate, astăzi nu vreau să găzduiesc emoţii abstracte…astăzi nu!!! E încă dimineaţă ,urmăresc leneş cum vîntul educă cu grijă crengile pline cu muguri, soarele nu rămîne în urmă şi mîngîe iarba nou-născută , afară s-a instalat un echilibru ciudat de frumos…doar eu,  din cameră, cu un zîmbet aşternut prudent sintetizez o dispoziţie lirică. Ai încercat să-mi zăpăceşti sufletul, din fotografia tăcută ţi-am desprins privirea şi… dar nu, astăzi nu, destul de politicos  ţi-am părăsit amintirea…zîmbesc neobosită şi realizez că sunt fericită! Radiez, amplificînd o atmosferă vitală din suflet, am început o filă nouă de azi, în care printre rînduri sunt eu şi o lume întreagă…o lume întreagă fără tine!!!