Noi

Ce ridicol, am sintetizat atît de multă gramatică în dragoste . Am uniformizat un sentiment fară să-l explorăm pînă la capăt . Trăim cu atîta pasiune un enunţ emotiv, dar nu ne-am învăţat să-i marcăm sfîrşitul cu un  punct frumos . Ne-am învăţat să apelăm nepăsător la punctele de suspensie fiindcă nu avem timp să culegem cuvinte potrivite… Calculăm cu atîta precauţie ecuaţiile sentimentale dar în final căutăm soluţiile într-un  sistem emoţional străin. Înserăm în suflet cu atîta minuţiozitate pronumele „noi” ca mai apoi să-l decupăm atît de repede …

Melancolie nedesluşită

Am transportat din greşeală un sentiment şters .  Am senzatia că  o combinaţie infinită de ieroglife nu e în stare să transmită  emoţiile zbuciumate de melancolie . Nu sunt tristă, nu… dar  o emoţie seismica  mi-a semnalat  invazia unei nostalgii nepoftite. Strig în şoaptă , neobosită, către tine, dar tu nu eşti aici… Nu mai îndrăznesc   să-ţi respir gîndurile, nu …nu… încep să-mi pierd relitatea încercînd să percep adevărul dincolo de privirea ta  agiată. Realizez că suntem în opoziţie… nu am observat asta pînă acum…Acum îţi cer doar un răspuns, nimic mai mult( sincer mi-e frică de el) întotdeauna am vrut să mă învăţ să-ţi răsfoiesc paginile, să te citesc printre rînduri…acum desprind un gînd neascultător ce mă îndeamnă să renunţ…da…renunţ…nu mai ştiu ce te tulbură şi te mîngîie, am senzaţia că singur te-ai rătăcit în căutarea acestui răspuns… Nu mai sunt eu, nu mai esti tu… Nu vreau să colecţionez simboluri triste în suflet, am depistat prea multe sedimente melancolice ultimul timp,păcat…Păcat de o zi atît de frumoasă , dezechilibrată de un un cutremur sentimental dar nu…nu sunt tristă!

Nimic despre tot

Ştiu că am devenit mai  puternică , am despicat cîteva îndoieli, am rafinat unele valori şi am devenit mai puternică. Încă simt cum frica locuieşte într-un cartier izolat  în interiorul meu dar ea nu-mi mai cutremură atît de neascultător firea, a cam pierdut controlul. Ştiu că nu va fi uşor, dar mi-am propus să înaintez , greutăţile sunt ca un catalizator în lumea mea, îmi place să lupt cînd am pentru ce, realizez că merită să-mi îndrept paşii stăruitor spre acel vis ce de mult traversează străzile raţiunii, un trafic nebun întotdeauna  frîna realizarea acestuia, acum însă totul a luat o altă întorsătură.  O realitate transparentă îmi şopteşte că  posibilul nu are limite, imposibilul e dincolo de firesc…Ştiu că am devenit mai puternică, am cules puţin curaj din zîmbetele prietenilor , am inspirat puţină speranţă din priviri şi cel mai important m-am eliberat de amintirea ta. Mi-am echilibrat pe o balanţă sentimentală  sufletul, mi-am disciplinat emoţiile şi acum cuprind cu privirea  un vis ameţitor…

Astăzi nu!

M-am trezit cu o amprentă veselă pe buze, cu un zîmbet…sincera să fiu încă nu am şters amprenta , e încă întipărită sigur:). Fără să fac o plimbare lungă printre gînduri, am decis că astăzi voi bloca accesul privirilor neautentice şi vorbelor împiedicate, astăzi nu vreau să găzduiesc emoţii abstracte…astăzi nu!!! E încă dimineaţă ,urmăresc leneş cum vîntul educă cu grijă crengile pline cu muguri, soarele nu rămîne în urmă şi mîngîe iarba nou-născută , afară s-a instalat un echilibru ciudat de frumos…doar eu,  din cameră, cu un zîmbet aşternut prudent sintetizez o dispoziţie lirică. Ai încercat să-mi zăpăceşti sufletul, din fotografia tăcută ţi-am desprins privirea şi… dar nu, astăzi nu, destul de politicos  ţi-am părăsit amintirea…zîmbesc neobosită şi realizez că sunt fericită! Radiez, amplificînd o atmosferă vitală din suflet, am început o filă nouă de azi, în care printre rînduri sunt eu şi o lume întreagă…o lume întreagă fără tine!!!

Primăvara:)

Respir tot mai stăruitor parfumul primăverii, încercînd să descifrez legile naturii . E primăvară…o unitate inocentă deschide o speranţă volatilă, simt că pot zbura! Printre mugurii proiectaţi cu atîta grijă, încolţeşte un vis nevertebrat, hmm…cîteva reflecţii proaspete îmi  alimentează cugetul însetat. Simt cum soarele îmi topeşte bucheţelul de îndoieli, dezamorţindu-mi aspiraţiile colorate. Un zîmbet optimist m-a vizitat de îndată, amintindu-mi de imaginea artistică a vieţii .Urmăresc cu perseverenţă cum se renaşte spiritul primăvăratic.  O simfonie de emoţii învăluie trupul fragil al naturii, reliefînd materia abstractă desprinsă din aer. Iar eu  te caut prin lumina destrămată uşor din soare şi te regăsesc în norii ce au evadat în neştiut.

the end

Nu te mai simt,  ai trecut ilegal  hotarele gîndurilor mele, eşti doar un intrus. Sună straniu dar e mai bine acum cînd eşti departe. Suntem doi străini cu o umbră în trecut. Cu fiecare lacrimă ţi-am şters imaginea întipărită în suflet, ţi-am decolorat amintirile salvate cu atîta grijă. Hmm..să-ţi spun sincer mi-am dozordonat voluntar sentimentele pentru a-ţi rătăci existenţa. Recunosc că ai rămas o virgulă în universul meu, da, o virgulă nu un punct , fiindcă după tine vor urma multe zîmbete, după tine va fi un nou început.

Nu te mai simt, m-am eliberat de un vis haotic, nu ţi-am putut înţelege probabil , niciodată, pînă la capăt teorema vieţii. Eşti un adevărat dicţionar de antonime, eşti complet antitetic. Mi-am reprogramat  mecanismul sentimental , anulîndu-ţi prezenţa. Zilele trecute mi-am redactat sufletul , am editat pagini noi în care nu mai eşti imprimat.

Nu te mai simt, imi pare rău, dar asta e. Cînd sunt cu tine devin analfabetă, nu-ţi mai pot citi privirea. Prezenţa ta nu mai e atît de lirică, eşti un simplu trecător prin sufletul meu, nu te mai adăpostesc în gînduri, eşti un străin…îmi pare rău!