Momente…

Aşteptăm, mereu aşteptăm ceva sau pe cineva, poate si aşteptarea are magia sa, deşi, de cele mai multe ori din aşteptări culegem zîmbete decupate din hîrtie, priviri îngheţate sau emoţii deformate… nu întotdeauna  dar se întîmplă. Conştienţi de valoare  timpului continuăm să aşteptăm, şi aşteptăm cu speranţă în suflet, respirăm cîte un strop din ea pentru a găsi puteri şi răbdare, ne convingem că nu e în zadar, aşteptăm un miracol cu atîta inocenţă în ochi… îngenunchem cerului şi cu fiecare rugă suntem mai aproape de adevăr, ne aprindem credinţa, ce arde în ceara crescînd… şi continuăm să aşteptăm, în asemenea  momente îngheţăm realitatea pentru un singur suflet care merită. Alergăm desculţi prin liniştea din suflet, uităm de monotonia străzilor, peisajele străine, uităm de rutina nebună, ne depărtăm de regulile paradoxale ce ne învăluie zilnic, totul devine străin, îşi pierd importanţa lucrurile mărunte pentru care luptam înainte, acum contează doar o persoana, o persoana care reprezintă mai mult decît ne putem imagina, doar o simţim şi atît…În asemenea momente nimic nu e mai corect decît ceea ce simţim, nimic nu se compară cu adevărul din noi, cu speranţa din tăcere, cu emoţiile plimbate prin cuget. Pescuim răspunsuri … aşteptăm un miracol…

Anunțuri

Îmi voi aminti mereu…

Amintiri, întotdeauna am ţinut mult la imaginile decupate din timp şi păstrate prudent în suflet,am ţinut şi ţin mult la emoţiile amorţite în memoria inimii…amintirile sunt o temelia spirituală cu care coexistăm, deşi deseori am dori să deţinem controlul asupra manuscriselor salvate,să le mai redactăm, incapacitatea de a o face  le oferă o valoare aparte. Am generalizat începutul acestei expuneri pentru reliefa importanţa amitirilor pentru mine, astăzi sunt mai sentimentală ca deobicei. Îmi voi aminti mereu de tine, o ştiu, îmi voi aminti de chipul tău, am scris de atîtea ori despre tine şi tot am senzaţia că nu am redat niciodată realitatea pe care o reprezinţi, deseori am scris  că te idealizam nici eu nu mai ştiu dacă a fost aşa poate am exagerat dar poate nu…deşi mai înregistrez mici explozii de supărare, sting repede incendiul cauzat cu o amintire plăcută. Vreau să-ţi mulţumesc, nu am făcut-o niciodată,mulţumesc ! Îmi voi aminti mereu de acel fior seismic ce-mi răscolea un zîmbet şi ,da, îmi voi aminti mereu de clipele înregistrate alături de tine,îmi voi aminti cum rîdeam impreună,cum te-am zărit prima dată ,cind m-ai privit cum numai tu ştii să o faci, îmi voi aminti şi de ploaia care te-a şters din suflet ,îmi voi aminti mereu.

P.S: Am scris expunerea mai demult, am gasit-o printre paginile romanului meu preferat, m-am decis să o postez, să-mi reîmprospătez amintiriele…

O forţă ireversibilă

Timpul…mereu suntem în căutarea sa, deşi acesta ne îmbraţişează mereu. Obişnuim să-l paralizăm prin decizii imprudente, prin acţiuni necalculate, acesta dezmorţindu-se se pierde fără rost. Suntem nişte drumeţi prin plasa timpului, uneori lăsăm uitării acest fapt,  încercăm să supunem  forţa multidimensională a clipelor, e absurd. E momentul să valorificăm simbolistica succesiunii ireversibile a vieţii, să nu mai răscolim capitole trecute, deci să fotografiem în suflet cît mai multe poezii frumoase, să pictăm mai liric emoţiile, să iubim mai stăruitor, cît mai avem timp!Ar putea fi prea tîrziu pentru acel „ceva” spre care tindem? cred că la această incertitudine fiecare are un răspuns personalizat. Dorim deseori să oprim timpul, de ce atunci nu ne staţionăm privirea  pentru a iubi mai mult, pentru a simţi mai profund? Să începem de la sine, să ne învăţăm să mergem sincron cu timpul , să nu ne lăsăm suspendaţi intre două tărîmuri  antitetice, să păşim doar spre viitor savurînd prezentul  tulburat de surprize! Apelăm adesea la fraze generalizate de circumstanţe „Nu am timp!”, doar pentru a evita împrejurări de prisos, o facem atît de maşinal că rătăcim cu uşurinţă unele valori primare. Suntem permanent însetaţi de timp, dar totuşi izbutim să-l risipim în zadar. Sincer, întotdeauna am avut nevoie de mai mult timp, mai mult timp pentru cei pe care îi iubesc, mai mult timp pentru mine, mereu îmi amplific dorinţele şi realizările, am senzaţia uneori  că am semnat un pact cu timpul, care certifică relaţia mea fidelă şi  intensă cu el! Acum mi-am luat angajamentul să nu mai caut timp, ci sa-l degust treptat pentru ai simţi valoarea!

Femeia

Ce poate fi mai frumos , decît un zîmbet  caligrafic  aşternut cu precauţie pe chipul ei?
Da, e ea, aşa cum ai sculptat-o în suflet, ţi-a intersectat privirea lăsînd un autograf în ochii tăi . Te-a dezarmat , ai  urmat-o şi în vis, acolo perfecţiunea ei , era mai profundă. Te-ai ivit intr-un mod familial în  gîndurile ei dorind să încrustezi imaginea ta în amintiri, ai izbutit.Ai încercat   să-i citeşti chipul fragil însă  ai ezitat să-i descifrezi universul, un univers învelit în inocenţă şi plin de candoare. Ea e cea ce  posedă o forţă fragmentată de sensibilitate , o descoperi în fiecare zi.  Ţi-a ornamentat estitic sufletul , pe zi ce trece descoperi sentimente altoite. Cu o privire devoratoare o admiri tot mai mult, dezvălui  amprente fidele  în gîndurile ei şi zîmbeşti, ciudată e concepţia ei de viaţă, cel puţin aşa ţi se pare ţie, puţin naivă.Ai reuşit fără să vrei  să-i dezbraci zîmbetul, fiecare lacrimă  reliefa pe obrazul ei smboluri triste , dar şi atunci o admirai. A căzut nu doar odată împiedicîndu-se de priviri destrămate şi de cuvinte necioplite, ai fost acolo,alăuri de ea. S-a  ridicat de fiecare dată mai echilibrată, mai puternică.Au rămas doar cicatrice, mascate graţios cum doar ea poate.  Au trecut multe zile pîna ia-i cucerit un zîmbet rafinat, observai  cum se proiectează pe chipul ei emoţii esenţiale, ai descoperit  o altă lume prin ochii ei mari, realizezi că respiră mai staruitor unele valori , devii invincibil alături de ea. Nu reuşeşti să o explorezi pînă la capăt , ca un manuscris nedescifrat rămîne întipărită pentru totdeauna în sufletul tau ,ea doar ea, femeia!

E vară…

Mmm…e prima zi ce e parfumată cu atîta candoare, a mai decolat  un an de liceu şi e vară! E vară, soarele îmi zîmbeşte cu atîta fidelitate că mă topesc în razele sale, un vînt uşor mă rafaţă şi astăzi se marchează un nou început printre lista de începuturi de pînă acum:) .  Am senzaţia că zîmbetul mi s-a întipărit foarte puternic, de cîteva zile nu fac altceva decît să zîmbesc 🙂 În articolul ăsta aş vrea sa le spun prietenilor mei că îi iubesc mult de tot!!! Am cîţiva îngeraşi în jurul meu la care ţin enorm, le mulţumesc pentru tot! E vară şi îmi proiectez din nou cîteva gînduri însetate… sau nu pare-mi-se de data aceasta nu, văd ca îmi face ochişori o rază de soare, e irezistibilă sincer! Am plecat însoţită de un zîmbet , revin în curînt cu postări noi!!!