Emoţii colorate

Pictez … te pictez uşor cu privirea,  în culori meditative îţi conturez trăsăturile cioplite răzleţ. Te pictez aşa cum nu am făcut-o ,  un pigment sălbatic reliefează un caracter puternic, fără să vreau reuşesc să-ţi schiţez sufletul, ce frumos e ! Te descoper din nou, te pictez în cuvinte, mi-era dor să o fac, te-ai schimbat atît de mult, imaginea ta a aterizat acum cu atîta perfecţiune în suflet, o explozie de emoţii mi-a trezit cîteva gînduri adormite:) Mi-era aşa de dor, de ochii tăi  ce nu erau cuminţi niciodata, de melodia gîndurilor tale, mi-era dor de sunetul surd al tăcerii tale…  Acum te pictez cum nu am mai făcut-o vreodată, arunc uşor paleta de culori şi doar te privesc … eşti  acea imagine ce a supravieţuit în labirintul amintirilor mele,  şi acum nu-mi pare rău, sincer! ! Recunosc mi-era dor… un dor nebun dar acum te las , te las în braţele serii, nu ştiu dacă te voi revedea… dar nu sunt tristă. Îţi mulţumesc pentru zîmbetul de astăzi, voi păstra chipul tău pictat cu atîta suflet,  zugrăvit într-o nuanţă atît de inocentă!

P.S: sper că ne vom revedea curînd…Ancuţa ta!

Anunțuri

Portativ de cuvinte

Şi nu-mi rămîne decît să scriu… Sunt atît de confuză, mă refugiez   neintenţionat în cuvintele  tiparite atît de haotic. Ţi-am întîlnit privirea imaculată, nu am vrut să mă despart de ea , dar timpul nu mi-a dat de ales, doar cîteva clipe ne-am jucat cu privirile, apoi ai disparut în mulţime, mi-a părut rău… Te cunosc de atîta timp şi nu ţi-am  descifrat privirea pînă acum. Recunosc că azi suntem mai aproape ca niciodată, miine vom fi la ani lumină distanţă.Am desecat toate gîndurile străine şi nu-mi rămîne decît să-ţi scriu, nu mă-ncumet să-ţi vorbesc decît prin zîmbete pictate. Un sentiment uitat te răscoleşte o ştiu şi mai ştiu că sunt confuză…

O ploaie desfigurată de cuvinte

Mă întreb  de ce ? mă întreb… dar nu primesc nici un raspuns, nici un răspuns . Pentru un moment totul devine doar o abstracţie,  în care nu mai disting formele,   culorile , emoţiile…  Am pierdut un sens, l-am lăsat să se piardă într-un circuit haotic al neînţelesului…nu mă înţelegi, o ştiu! Nu mai sunt eu, am trădat o valoare falsificată, sunt liberă să evadez din lanţurile stereotipurilor. Am evadat, am reuşit, îmi arunc paşii neliniştită într-un viitor neaprobat de  conştiinţă… De mi-e frică? Nu ştiu  răspunsul, cred că nu… mai mare e  nedumerirea . De ce nu plouă… de ce?  Vreau sa-mi şteargă ploaia , amprentele neveritabile din gînduri, nu vreau să plîng, atunci de ce nu plouă? Se destramă emoţii incompatibile, am senzaţia că azi nu voi găsi remediu şi tu ca întotdeauna nu mă înţelegi… Pentru astăzi am rupt contractul cu realitatea, mi-au rămas doar cugetări nule , şi acum cînd răsună doar un adevăr pustiu cedez…te caut disperată prin cenuşa amintirilor dar nu mai eşti. Mă frămîntă infidelitatea gîndurilor şi nu am puteri să caut răspunsuri, nu acum… O secetă de cuvinte  marchează surparea unei sfere lăuntrice, nu am  mai sculptat acel zîmbet răzleţ de cîteva zile, acum nu mai am cuvinte, ciudată senzaţie… în punctele de suspensie am ascuns un protest emotiv, am ascuns o identiate  privată de  forţe. Respir  istovitor  sunetele surde  din jur şi nu izbutesc să descifrez substanţa veridică din ele, simt cum tristeţea apăsătoare se cristalizează uşor alunecînd pe obrazul fierbinte … Conturez  o oblică ce-mi străpunge neliniştea, delimitez un hotar  şi îmi refugiez emoţiile, acum, doar  risipesc cuvintele regăsite în tăcere!