O ploaie desfigurată de cuvinte

Mă întreb de ce ? mă întreb… dar nu primesc nici un raspuns, nici un răspuns . Pentru un moment totul devine doar o abstracţie, în care nu mai disting formele, culorile , emoţiile… Am pierdut un sens, l-am lăsat să se piardă într-un circuit haotic al neînţelesului…nu mă înţelegi, o ştiu! Nu mai sunt eu, am trădat o valoare falsificată, sunt liberă să evadez din lanţurile stereotipurilor. Am evadat, am reuşit, îmi arunc paşii neliniştită într-un viitor neaprobat de conştiinţă… De mi-e frică? Nu ştiu răspunsul, cred că nu… mai mare e nedumerirea . De ce nu plouă… de ce? Vreau sa-mi şteargă ploaia , amprentele neveritabile din gînduri, nu vreau să plîng, atunci de ce nu plouă? Se destramă emoţii incompatibile, am senzaţia că azi nu voi găsi remediu şi tu ca întotdeauna nu mă înţelegi… Pentru astăzi am rupt contractul cu realitatea, mi-au rămas doar cugetări nule , şi acum cînd răsună doar un adevăr pustiu cedez…te caut disperată prin cenuşa amintirilor dar nu mai eşti. Mă frămîntă infidelitatea gîndurilor şi nu am puteri să caut răspunsuri, nu acum… O secetă de cuvinte marchează surparea unei sfere lăuntrice, nu am mai sculptat acel zîmbet răzleţ de cîteva zile, acum nu mai am cuvinte, ciudată senzaţie… în punctele de suspensie am ascuns un protest emotiv, am ascuns o identiate privată de forţe. Respir istovitor sunetele surde din jur şi nu izbutesc să descifrez substanţa veridică din ele, simt cum tristeţea apăsătoare se cristalizează uşor alunecînd pe obrazul fierbinte … Conturez o oblică ce-mi străpunge neliniştea, delimitez un hotar şi îmi refugiez emoţiile, acum, doar risipesc cuvintele regăsite în tăcere!