se întâmplă câteodată
că mă adun
picior cu picior
mână cu mână
din singuratăţile altora
jurizând parcă o expoziţie a sihăstriilor
cu dreptul de a-mi atribui pe rând
o izolare
un capriciu
pentru că aşa trebuie să fie
spun unii
pe care ar trebui să-i credem
am ţipat
din singurătăţile lor
convertite în stări autentice
intense
grave
se întâmplă câteodată
să cred în ei
să mă pierd
să mă adun
să iubesc
Super…Unii mai au si suflet! Tine-o tot asa!