Sunt absentă, 
vorbele-ţi crispate se sfarmă de un scut protector, nu te aud… nu vreau să te mai aud… şi mi-e frică, mi-e atît de frică … niciodată nu am depistat în văzduh atîta frică. Paloarea şi tristeţea conturează trăsături pe care nu le-am mai zărit vreodată în oglindă, un chip străin şi doi ochi căprui mărginiţi de inseguritate. Tendinţa stîngace de a face faţă îmi ia răsuflarea şi nu mai rezist. Nu vreau să vorbesc, mai mult ca niciodată aş vrea să fiu sigură de ceva, de un ceva important pentru mine. Ştiu că va fi bine, nu acum şi poate nu miine dar va fi bine, păcat că pînă atunci continui respir o atmosferă dezolantă, o atmosferă prea dezolantă. Apelez intuitiv la punctele de suspensie, curmînd fără vre-o remuşcare legăturile dintre cuvinte…
-
Urmărește
Urmăresc
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
fragment din fluturi 
Pingback: Absentă… - Ziarul toateBlogurile.ro
Ca de obicei, foarte frumos scris si foarte frumos exprimate sentimentele. Citesc ceea ce scri de foarte mult timp iar in scrierile tale nu se poate gasi „nod in papura”. Sunt PERFECTE!
„Nu vreau să vorbesc, mai mult ca niciodată aş vrea să fiu sigură de ceva, de un ceva important pentru mine.”
si euuu:(((
Frumos exprimate sentimentele,desi cam triste.
Teama de noi înşine e mai înspământătoare decât frica de celălalt. Iar în punctele de suspensie se află gândurile nerostite. Şi mai sunt şi acele nelinişti dintre întrebări şi răspunsuri..acelea ar trebui auzite…
Frumos.