Ţi-aş admira arta simplităţii 
dacă aş mai avea puteri, acum doar îţi scriu obosită, mă zbat între atîtea neînţelesuri, iar tu dispari încet, refugiindu-te în materia absentă din conştiinţă. Spune-mi nimic, atît îţi cer. Onorează-mi zbuciumul cu tăcerea ta, fă-mi cadou liniştea imaculată.Fredonează-mi o filosofie inexistentă, iar eu voi descifra de pe strunele ruginite, un suflet rătăcit. Doar spune-mi nimic atît îţi cer. Nu mai vreau vorbe, discuţii fără sens care ne îndepărtează, nu mai vreau cuvinte. Vorbeşte-mi cu privirea, aşa cum doar tu ştii, numai eu să te înţeleg. Am nevoie de tine acum, deşi nu vreau să o ştii. Nu-ţi mai spun nimic, nu mai am puteri să o fac , te las nedumerit, să mă priveşti…şi plec, plec din gîndul tău.
-
Urmărește
Urmăresc
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
fragment din fluturi 
„Onorează-mi zbuciumul cu tăcerea ta, fă-mi cadou liniştea imaculată.”
atît de frumos!
„Vorbeşte-mi cu privirea” – o privire poate face cat o mie de cuvinte. Foarte frumos postul,ca de obicei.
Arta poetica adevarata ! Felicitari pentru ceea ce scrii, pentru modul in care stii sa abordezi un subiect, pentru modul fantastic de a-ti valorifica imaginatia prin cuvinte :*
Hello sora mea de nume:P
Uneori..e de ajuns o singura privire, un singur gest…in fata carora toate cuvintele spuse in secunda asta pe tot mapamondul paleasc.
doar aruncând o privire pătimaşă poţi descoperi ceea ce o mie de cuvinte nu pot ..
pătrunzător post..!..