Îmi voi aminti mereu…

Amintiri, întotdeauna am ţinut mult la imaginile decupate din timp şi păstrate prudent în suflet,am ţinut şi ţin mult la emoţiile amorţite în memoria inimii…amintirile sunt o temelia spirituală cu care coexistăm, deşi deseori am dori să deţinem controlul asupra manuscriselor salvate,să le mai redactăm, incapacitatea de a o face  le oferă o valoare aparte. Am generalizat începutul acestei expuneri pentru reliefa importanţa amitirilor pentru mine, astăzi sunt mai sentimentală ca deobicei. Îmi voi aminti mereu de tine, o ştiu, îmi voi aminti de chipul tău, am scris de atîtea ori despre tine şi tot am senzaţia că nu am redat niciodată realitatea pe care o reprezinţi, deseori am scris  că te idealizam nici eu nu mai ştiu dacă a fost aşa poate am exagerat dar poate nu…deşi mai înregistrez mici explozii de supărare, sting repede incendiul cauzat cu o amintire plăcută. Vreau să-ţi mulţumesc, nu am făcut-o niciodată,mulţumesc ! Îmi voi aminti mereu de acel fior seismic ce-mi răscolea un zîmbet şi ,da, îmi voi aminti mereu de clipele înregistrate alături de tine,îmi voi aminti cum rîdeam impreună,cum te-am zărit prima dată ,cind m-ai privit cum numai tu ştii să o faci, îmi voi aminti şi de ploaia care te-a şters din suflet ,îmi voi aminti mereu.

P.S: Am scris expunerea mai demult, am gasit-o printre paginile romanului meu preferat, m-am decis să o postez, să-mi reîmprospătez amintiriele…

Publicitate