Melancolie nedesluşită

Am transportat din greşeală un sentiment şters .  Am senzatia că  o combinaţie infinită de ieroglife nu e în stare să transmită  emoţiile zbuciumate de melancolie . Nu sunt tristă, nu… dar  o emoţie seismica  mi-a semnalat  invazia unei nostalgii nepoftite. Strig în şoaptă , neobosită, către tine, dar tu nu eşti aici… Nu mai îndrăznesc   să-ţi respir gîndurile, nu …nu… încep să-mi pierd relitatea încercînd să percep adevărul dincolo de privirea ta  agiată. Realizez că suntem în opoziţie… nu am observat asta pînă acum…Acum îţi cer doar un răspuns, nimic mai mult( sincer mi-e frică de el) întotdeauna am vrut să mă învăţ să-ţi răsfoiesc paginile, să te citesc printre rînduri…acum desprind un gînd neascultător ce mă îndeamnă să renunţ…da…renunţ…nu mai ştiu ce te tulbură şi te mîngîie, am senzaţia că singur te-ai rătăcit în căutarea acestui răspuns… Nu mai sunt eu, nu mai esti tu… Nu vreau să colecţionez simboluri triste în suflet, am depistat prea multe sedimente melancolice ultimul timp,păcat…Păcat de o zi atît de frumoasă , dezechilibrată de un un cutremur sentimental dar nu…nu sunt tristă!