Paradoxal

Cît de paradoxale sunt uneori gîndurile , dorinţele noastre…ne rătăcim într-un circuit infinit de întebări , răspunsuri, presupuneri. Confundăm realitatea paradoxală pe care o trăim cu un vis ferice căruia singuri i-am dat viaţă. Pentru a evada din adevăr, devenim nişte fugari ai existenţei monotone. Un adevăr…alergăm atît de mult după el pentru ca în final să-l negăm, voluntar ne conrazicem cînd lăsăm cuvintele să se piardă în van, cerşim un răspuns pe care nu suntem în stare să-l accepătăm. Nu tolerăm minciuna, dar nu ne-am învăţat să înfruntăm adevărul , avem senzaţia că suntem atotputernici, cînd ,de fapt, suntem doar o variabilă într-un univers dezlănţuit. Aşteptăm atît de mult un sentiment ca mai apoi să încercăm din răsputeri să-l eliminăm din conştiinţă , trăim cu atîta suflet unele momente şi apoi stăruitor încercăm să redactăm fişierele memoriei. Hmm…oare nu e ridicol să lăsăm uitării o emoţie încă vie, ne înstrăinăm tot mai mult de valorile ce pun temelia existenţei noastre, examinăm un suflet cu o neîncredere ce ne dezumanizează , devenim credincioşi unui adevăr subiectiv cercetînd obiectiv o falsitate credibilă…