Un sentiment continuu…

Mi-e frică să mă gîndesc la tine, nu îndrăznesc  însă să-mi stăpînesc realitatea, trăiesc într-un vis monoton în care eşti tu, tu de fapt eşti visul meu , mă întreb adesea cum te-ai încumetat să închiriezi atîta spaţiu în raţiunea mea? Simt că cu fiecare minut te respir mai mult , te-ai furişat încet în mintea mea , eşti delirul meu! Închid ochii şi din nou eşti aici cu mine sau în interiorul meu , deja singură nu mai înţeleg, sincer vorbind niciodată nu m-ai părăsit, o ştiu, o simt…te simt, întotdeauna am făcut-o. Ce straniu, amintirea ta trăieşte în tot ce mă-nconjoară, imaginea ta se reflectă în fiecare rază de soare, devenind din ce în ce mai plină de viaţă!       Încep un joc nou de cuvinte, un rînd nou de emoţii , un gînd proaspăt…în care din nou te-am regăsit pe tine , e timpul să mă obişnuiesc cu ideea că mi-ai arendat sufletul ( recunosc nu am opus prea multă  rezistenţă acestui fapt) . Zilele trecute m-am lăsat purtată de nişte gînduri ciudate , pentru prima oară m-am confruntat cu o dilemă puternică, mă întrebasem , cum ar fi fost viaţa mea fără tine? Ţi-aş fi simţi lipsa? Ar putea cineva înlocui acel soare ce straluceşte  doar pentru mine ?Aş fi în stare să zîmbesc altuia crezînd că el e acea rază de soare? Aş putea oare dărui  aceeaşi privire sprintenă altei făpturi? Hmm…căutăm atîtea răspunsuri, dar oare avem nevoie de ele ? Viaţa…viaţa e plină de lucruri relative, e o realiate atît de paradoxală , dar continui să caut sensul ei…pentru unii acest sens se ascunde într-o carieră strălucită, o facultate absolvită  pentru alţii într-o lacrimă se scaldă întreaga folosofie a vieţii, pentru mine acest sens e mult mai aproape, tu eşti sensul meu! Eşti şoapta ce răsună în inima mea , eşti  melodia ce se stinge în tăcere, eşti o variabilă  indispensabilă în universul meu… tu …doar tu!

Publicitate