Puţin despre curaj…

A fi curajos…oare cine e curajos cu adevărat ? O fi curajos cel ce se aruncă în neştiut fără să-i pese de ceva , sau o fi curajos cel ce dă glas  fiecărui gînd? Curajul de fapt e concentrat în fiecare celula  a noastra, fricosul spre exemplu tot dă dovadă de curaj cînd îşi recunoaşte temerii. Eu, să vă spun sincer sunt o fricoasă ,care cu demnitate îşi apără statutul:)poate sună cam ridicol dar mi-e frică de atîtea lucruri…mi-e frică de necunoscut, neştiinţa mă înfricoşează. Mi-e frică să pierd acel luci de soare ce-mi dă puteri să înnaintez, mi-e frică să las uitării acel ideal spre care tind. Mi-e groază doar de gîndul că timpul îmi poate redacta amintirile. Mi-e frică şi de înălţime sau poate de fapt mi-e frică că mă pot prăbuşi, nu suport căderile, simt că pierd o parte din mine…Hmm…ce paralelă stranie între existenţa psihică şi emoţională.  Cuvinte, atîtea cuvinte se opresc în tăcere. De ce nu putem da glas unor emoţii infinite? Ceva ne opreşte…din nou frica, teama de a greşi , de fapt să înnaintăm ne opresc tot temerii care stabilesc o adevărată dilemă în interiorul fiecărui. Dar să revenim la curaj…pot afirma sigur că aşa fricoasă cum sunt am dat dovadă de curaj de nenumărate ori. Am fost extrem de curajoasă cînd am  păşit sigur spre o ţintă ce o urmăream de ceva vreme, am fost extrem  de curajoasă cînd nu am cedat în faţa privirii lui, am dat dovadă de curaj cind am spus nu fără să am remuşcări mai tîrziu…Zilnic cedăm în faţa unor slăbiciuni , devenim prizonierii necunoscutului  riscînd paralel cu cele mai sfinte lucruri , ocolim neplăcerile conştientizînd că astfel rămînem statici , ne aruncăm nepăsător într-un circuit bizar realizînd că  mîine poate nu va mai fi la fel. Avem curajul să urcăm sus şi să suportăm căderile, ne-ncumetăm să făurim un ideal  şi paralel să lăsăm uitării unele lucruri primordiale, aşa suntem noi, diferiţi ,mai fricoşi sau mai curajoşi:)

Semnează cu respect a voastră Ancuţa !

Publicitate