Cerul clepsidrei cuprinde nemurirea
Cu fiecare fir de nisip
Căzut în spaţiu nemărginit,
Descoperim imposibilul din firesc.
Veşnicia o silabisim din esenţa fiinţei noastre.
Noi, cei mărginiţi de apele destinului,
Nu avem hotare pentru spiritualitatea,
Neamului nostru.
Nu avem restricţii pentru a iubi o limbă
Întinsă pe coline.
(Fără limite)
Găsim istoria fărîmiţată de străini, cu-n gust amar, deloc cu-ngăduinţă. Întotdeauna în spaţiul dintre Nistru şi Prut, istoria a fost nu atît ştiinţa despre rădăcinile neamului, nu atît o valoare din tezaurul românesc cît un subiect politic, o arenă de dezbateri unde fiecare putere politică îndrăznea să şteargă cu buretele evenimente care au marcat un popor întreg, haşurînd trecutul fără să răspundă de consecinţe.Istoria devenind un instrument de manipulare a opiniei publice înterpretînd fals realităţile istorice. Doar că, omul, nu poate fi programat după ideologiile partidelor, românul întotdeauna şi-a cunoscut şi îşi va cunoaşte identitatea, rădăcinile, străbunii şi întotdeauna va respira cu adevăr şi dreptate, pentru că e român.
Să răsfoim puţin în istorie, în cea nescrisă în manuale, în trecutul adevărat care mai geme şi astăzi în unele suflete. Odată cu ocuparea Basarabiei de către URSS, populaţia băştinaşă a suferit un şir de consecinţe, nu doar sociale, economice ci şi culturale, răsfrîngîndu-se asupra spiritului naţional. Foametea, munca forţată, deportările în masă a oamneilor de cuvînt, a intelectualilor, foştilor politici,militarilor,ţăranilor cinstiţi, a mamelor şi copiilor care au fost aşa numiţii „duşmani ai poporului” doar pentru că îşi iubeau cuvîntul şi pămîntul…toate acestea nu pot fi numite simple consecinţe, pentru că chiar şi acum după mulţi ani, se mai simte durerea şi suferinţa oamenilor de bună credinţă. Regimul URSS a a introdus în RSSM(spaţiul pruto-nistrea fiind rebotezat din Basarabia în RSSM) o altă indentitate lingvistică-limba moldovenească cu alfabetul chirilic, această decizie care l-a furat pe Eminescu din şcoli, din cărţile copiilor, n-a reuşit să-l fure şi din inimile oamenilor, această decizie a trezit o luptă pentru dreptate. Trecerea la alfabetul chirilic a fost o mişcare calculată, cu scop evident de a destrăma societatea basarabeană, de a o smulge de trecutul istoric, identitatea etnică, această aşa numită „reformă” avea un singur scop de a curăţa cultura română din spaţiu basarabean. Ca printr-un filtru a fost trasă limba română, a fost în adevăratul sens al cuvîntului cernută pentru a facilita absorbţia rusismelor. Toate intenţiile românilor basarabeni de a aopune rezistenţă ocupaţiei sovietice,regimului, au fost înăbuşite, deşi acestea au existat, informaţia despre ele a fost interzisă pînă în 1989… 
Dumitru Matcovschi, Valentin Mîndîcanu, Aureliu Busuioc, Nicolae Dabija, Ion Vatamanu, Grigore Vieru şi încă multe personalităţi notorii, au dus o luptă crîncenă pentru limba maternă, şi-au păstrat demnitatea, nu au venit cu plecăciuni la poarta ipocriziei. Ei ai fost cei care din răsputeri au încercat să scoată la lumină Basarabia, o Basarabie adevărată care a fost înfăşurată pentru prea mult timp în tăcere. Am să citez cîteva rînduri din poezia lui Dumitru Matcovschi apărută în 1986 „Impostorii” care nu are nevoie de comentarii în plus, versurile redau cu exactitate realitatea dureroasă a timpurilor „ …În hău de cabinete, urlînd nebun poeţii,/ mai stau, ah, din păcate şi azi analfabeţii./ Tu nu-i lua în seamă, tu spune adevărul,/ cu versuri plîngi, cum plînge cu mere coapte mărul./”.Sancţiunile, mustrările, eliberările din funcţii, ameninţările şi chiar „accidentele întîmplătoare” nu i-au oprit să ocrotească memoria strămoşilor, tezaurul naţional şi limba. În „Veşmîntul fiinţei noastre”(un articol care de altfel a şi fost interzis de cei de „sus” să apară în revista „Nistru” în martie 1988 pentru că cerea alfabet latin şi dreptate) Valentin Mîndîcanu chema un popor întreg la redeşteptare spunînd că: „Ocrotind limba maternă, ocrotim un stîlp de nădejde al naţiunii (…) Pierderea limbii e o pierdere ireparabilă şi iremediabilă”. Au fost auziţi, s-au deşteptat oamenii de bună credinţă, au îndrăznit şi în 1989 la 27 august a avut loc Marea Adunare Naţională. Întrunirea a avut loc în Piaţa Victorii din Chişinău, în prezent Piaţa Marii Adunări Naţionale. Revenirea la alfabetul latin s-a decis la cea de-a XIII-a Sesiune a Parlamentului Republicii Moldova din august-septembrie 1989, şi prin modificarea art.167 al Constituţiei RSS Moldova din 3 noiembrie 1990 s-a adoptat noua Stemă de Stat. Umăr la umăr cu poporul, oameni de cultură, scriitori şi istorici au luptat şi au abţinut grafie latină şi tricolor pentru noi pentru copii limbii latine, fără să rîvnească onoruri în schimb. Atunci s-a născut Independenţa în spaţiul dintre Nistru şi Prut- Republica Moldova. Odată cu proclamarea independenţei au apărut concomitent mişscări politice care sprijinea unirea cu România, alte organizaţii protivnice care pledau pentru pentru unirea cu Rusia sau Ucraina chiar şi pentru desprinderea teritoriilor ca Găgăuzia şi Transnistria, de Republica Moldovă. Ideile naţionale româneşti şi dorinţa de a realiza o posibilă unire cu România, au fost speculate de autorităţile de la Tiraspol drep pericol.Odată născută, independenţa, nu a fost „crescută” corect sau mai bine zis au fost prea mulţi care au încercat să o „educe”. În 1994 venind la putere, Partidul Democrat Agrar din Moldova a insistat să readucă discuţiile pe subiectul limbii şi istoriei. Promovînd „moldovenismul”,membrii acestui partid îşi înaintau convingerile inhibînd nemulţumirile.Astfel a apărut o tensiune în ţară întroducîndu-se limba moldovenească în Constituţia Republicii Moldova art 13. Vlăguită de prea multe lupte sau în fapt fiind zbuciumată de prea multe partide şi ideologii politice, după 1990 ţara e lovită de un declin economic instalîndu-se aici o instabilitatea social-economică pînă în anul 2000 cum scriu unii, deşi acest declin economic se simte şi azi, cînd independenţa a juns la vîrsta maturităţii. Nu s-au schimbat prea multe după proclamarea independenţei, bine măcar că avem alfabet latin- unica alinare acum pentru toţi cei care au sperat şi s-au rugat pentru dreptate. S-au bucurat toţi cînd în sfîrşit s-a proclamat independenţa, bunicii au plîns de bucurie, au respirat uşurat, deşi după scurt timp libertatea le-a fost înfăşurată, piticită într-un cufăr şi păzită de ochii oamenilor. Cu venirea la putere a Partidului Comunist în anul 2001 s-a început o nouă luptă cu tăcerea impusă, cu acea tăcere care s-a lăsat peste Moldova timp de 8 ani. Deşi multe documente şi cărţi ne învaţă convingător că avem o politică democratică şi foarte stăruitor ne promit prosperitate, fiecare român-basarabean a cules alte roade ale aşa zisei democraţii. Neajunsurile şi sărăcia nu pot fi anulate cu declaraţiile politicienilor care pîna şi azi înfulecă din Moldova noastră. E a noastră, un pămînt avem, o limbă. În 2009 pe 7 aprilie răbdarea a mii de tineri şi oameni de bună credinţă s-a dizolvat, au ieşit pentru aprotesta în Chişinău împotriva guvernării comuniste care a fraudat alegerile, doar că au urmat momente tragice pentru multe familii. Protestele paşnice au trecut printr-o metamorfoză forţată,s-au infiltrat în mulţimi provocatori şi acţiunea pentru dreptate a luat viaţa a mulţi tineri nevinovaţi, a luat viaţa unor copii. Adevărul din 7 aprilie a fost interpretat în nenumărate rînduri, a fost spoit cu făţărnicie şi cu falsitate, au fost mii de acuzaţii, unele mai curate altele mai murdare, au fost maltratări în aresturi şi cu toate acestea pînă astăzi încă nu s-a dezgolit tot adevărul. Unii au tăcut din frică, unii au acuzat cu trufie, alţii au suferit…Partidele de opoziţie peste un timp au luat o margine din scaunul puterii. Nu ştiu ce va fi mai departe, acum e aceeaşi instabilitate, şi cel mai regretabil e că instabilitatea politică e în fapt una globală la nivel de stat, răsfrîngîndu-se asupra întregii societăţi, asupra întregii naţiuni.
Cît de absurd nu ar suna dar patima pentru putere şi conducere a instaurat în rîndurile cetăţenilor un haos, care a încîlcit unora rădăcinile. Pînă cînd, fiecare cetăţean nu-şi va defini răspicat conştiinţa, pînă nu va realiza ce limbă de fapt vorbeşte,româna sau limba moldovenească(care în fapt nici nu există, există doar grai moldovenesc)pînă cînd fiecare din noi nu va înceta să fugă de cuvîntul român,pînă atunci independenţa noastră va rămîne suspendată în scrieri,documente,afirmaţii.E timpul să analizăm faptele care au marcat buneii noştri,părinţii noştri şi chiar pe noi cei care ne-am născut şi am crescut odată cu Îndependenţa.Avem patrioţi, într-adevăr,avem iubitori de limbă şi popor,şi nu totul e pierdut. Îndependenţa va respira mai multă înţelepciune,doar că ,acest fapt depinde de noi, de fiecare cetăţean care ştie de unde vine şi încotro merge.
îşi muşcă plămînii
